Condiţii generale de efectuare a operațiunilor de service Quantum Auto Max

Prezentele condiţii stabilesc raportul dintre atelierele de reparaţii Quantum Auto Max SRL (denumită în continuare Quantum Auto Max) şi clientul beneficiar al serviciilor de reparaţii, întreţinere sau verificări.

Reparația vehiculului reprezintă ansamblul de operațiuni de service efectuate asupra unui vehicul defect pentru a-l menține sau a-l readuce în starea de funcționare.

1. În relaţia cu angajaţii atelierelor de reparaţii ale Quantum Auto Max, clientul sau terța persoană autorizată (împuternicită) este cel care prin prezenţa personală solicită serviciile unităţii.

În situaţia în care, clientul nu este proprietarul vehiculului adus la atelierele de reparaţii, acesta se obligă să informeze proprietarul asupra condiţiilor pentru reparare, fapt ce va fi considerat de către Quantum Auto Max ca informare şi accept al proprietarului.

2. Solicitările clientului se înscriu în formularul comandă de reparatie de către lucrătorul de la recepţie, contractul devenind valabil numai după semnarea acestuia de către client.

3. Consilierul recepţie service stabileşte costul și timpul estimativ al lucrărilor, informând clientul asupra acestor aspecte. Semnarea comenzii implică cunoaşterea preţului și acordul clientului pentru demararea lucrării. Contractul și valoarea estimativă a lucărilor sunt valabile 15 zile calendaristice de la data constatării/verificării tehnice și întocmirii devizului.

4. Pentru intervenţiile care implică demontarea de agregate sau ansamble, costurile şi durata de lucru se vor stabili după demontarea şi inspectarea agregatelor în cauză (motor, punţi, etc.), moment în care clientul va fi solicitat din nou pentru acceptarea scrisă a comenzii. Dacă în cursul execuției lucrărilor solicitate de client sunt necesare operațiuni suplimentare față de cele înscrise inițial în Comanda de reparație semnat de client, Quantum Auto Max va informa în scris clientul și va obține acordul scris al acestuia pentru realizarea acestora.

5. În conformitate cu prevederile legale, în cazul în care anumite piese de schimb neconsumabile care la data contractului nu există în stocul Quantum Auto Max, termenul minim de livrare este de 15 zile calendaristice, calculat de la data lansării comenzii, respectiv de la data achitării avansului.

6. Vehiculele se preiau cu un rând de chei, copie dupa talon şi după caz, dovada de accident eliberată de Serviciul circulaţie al Poliţiei și/sau dupa caz, documente emise de asigurător. Atunci când reparația se efectuează în baza unui dosar de daună, clientul va semna Comanda de reparație înainte de începerea lucrărilor.

7. La preluarea vehiculului din atelierul de reparații se va preciza dacă clientul dorește să păstreze piesele de schimb înlocuite. Fac excepţie piesele din sticlă, piesele care fac obicetul unor reparații conform dosare de daune asigurători, filtrele de ulei și combustibil, piesele schimbate în regim de garanție producator sau piesele pe care clientul solicită expres să nu le ridice. În cazul în care clientul dorește să păstreze piesele de schimb înlocuite, acesta se obligă să le manipuleze/depoziteze/elimine conform dispozițiilor prevăzute de legea 211/15.11.2011.

8. Garanția contractuală reprezintă angajamentul asumat de producătorul vehiculului față de client de reparare a defecțiunilor sau de înlocuire a pieselor de schimb de origine cumpărate, dacă acestea nu corespund condițiilor enunțate în declarațiile referitoare la garanție. Defectele de fabricație apărute la vehicul în perioada de garanție contractuală se remediază prin repararea sau înlocuirea elementelor defecte numai în unitățile service autorizate de producător, singurele abilitate să efectueze intervenții în garanție. Quantum Auto Max garantează buna calitate şi funcţionarea ireproşabilă a pieselor comercializate, pe o perioadă de 24 luni de la data vânzării, în condiţiile montării lor într-un service autorizat RAR și cu respectarea normelor tehnice de montaj și tehnologice impuse de producătorii acestora.

Pentru acordarea garanţiei clientul trebuie să se prezinte cu vehiculul, certificatul de garanţie, factura şi anexa prin care s-a plătit piesa şi manopera aferentă acesteia, însoțită de copie autorizație RAR și deviz de lucrări (doar în condițiile în care montajul nu este efectuat de Quantum Auto Max). Nu vor fi luate în considerare sub orice formă defecţiunile care nu au fost anunţate/notificate în scris la apariția acestora, de client către Quantum Auto Max. Durata medie de utilizare a pieselor este de 10 ani.

Lucrarea este garantată 24 de luni pentru piesele furnizate de Quantum Auto Max, excepție fac becurile, care au o garanție de 30 zile (tip halogen), 180 zile (tip xenon) şi 90 de zile pentru manoperă.

Piesele de schimb furnizate de client vor fi acceptate la montaj la vehicule aflate în perioada de garanție producător sau post garanție doar dacă acestea vor fi însoțite de factura de achiziție și certificatul de garanție și conformitate. Quantum Auto Max va acorda garanție doar pentru montajul acestora pentru perioada legală de 90 de zile. Garanţia este valabilă numai dacă piesa, agregatul sau autovehiculul este folosit conform manualului de utilizare.

Garanţia se stinge dacă:

– obiectul de livrare a fost manipulat necorespunzător sau suprasolicitat, de ex. în cadrul concursurilor auto;

– obiectul de livrare a fost anterior reparat şi întreţinut într-un centru neautorizat conform reglementarilor legale;

– în obiectul de livrare se află montate piese a căror utilizare nu este acceptată de către fabricant sau obiectul de livrare a fost modificat de o manieră neacceptată;

– obiectul de livrare nu a fost montat corespunzător;

– cumpărătorul nu a respectat recomandările de manipulare, întreţinere şi revizie a obiectului de livrare (de ex. Instrucţiunile de exploatare);

– se constată depăşirea greutăţii maxim admise a vehiculului, a presiunii pe punţi sau a sarcinii utile stabilite pentru vehiculul respectiv.

Uzura naturală/normală şi/sau lucrările de reglaj sunt excluse de la garanţie.

Piesele de schimb de origine înlocuite în perioada de garanție a vehiculului nu beneficiază de o garanție comercială distinctă, proprie, încadrându-se în garanția acordată pentru vehiculul la care au fost înlocuite, conform prevederilor din Carnetul de Întreținere și garanție al vehiculului. Piesele de schimb de origine înlocuite în regim de garanție devin în totalitate proprietatea producătorului vehiculului.

9. Apariţia unor defecţiuni la vehiculul clientului în timpul staționării în atelierele de reparații Quantum Auto Max și/sau după ridicarea din atelierele de reparaţii la sistemele care nu au făcut în mod explicit obiectul comenzii către Quantum Auto Max, respectiv a solicitării inițiale în scris a clientului, nu poate fi pusă în responsabilitatea atelierelor de reparaţii Quantum Auto Max şi în nici un caz nu poate constitui subiectul unei garanţii și/sau a unor lucrări ale căror costuri să fie acoperite de Quantum Auto Max.

10. Consilierul recepţie service face la preluarea vehiculului un set de fotografii din care să rezulte starea estetică și integritatea acestuia. La ridicarea vehiculului din atelierele de reparaţii, clientul verifică integritatea acestuia şi concordanţa cu starea avută la predare.

11. Pentru defecţiuni sau uzuri la sistemele care influenţează siguranţa în circulaţie, atelierele de reparaţie propun clientului soluţii de remediere. În situaţia în care clientul refuză astfel de intervenţii, prezenţa în trafic a vehiculului este responsabilitatea exclusivă a clientului. Refuzul lucrării se va face în scris pe devizul de reparații și fișa de control final.

12. Prin semnarea devizului, clientul își dă acordul pentru demararea lucrărilor înregistrate în documentul de lucru. În această situație Quantum Auto Max poate solicita clientului un avans de minim 50% din valoarea totală a lucrării de service. În cazul în care clientul nu semnează devizul, iar lucrările menționate nu vor fi efectuate, clientul se obligă să ridice imediat vehiculul de la Quantum Auto Max. Ordinul de reparație/Devizul de lucru va fi închis cu această mențiune la momentul ieșirii vehiculului din atelierele de reparații.

13. Factura fiscală aferentă operațiunilor de service efectuate se va emite în ziua finalizării lucrărilor.

14. Eliberarea vehiculului din atelierele de reparaţii se face numai după achitarea facturii emise și prezentarea dovezii acesteia, pentru lucrările efectuate (piese de schimb şi manoperă), excepţie făcând situaţiile în care clientul beneficiază de un Contract de Întreţinere şi reparaţii în care este stipulat un termen de plată, cât şi după semnarea de către client a documentelor contractului de reparatie a autovehiculului, reclamaţiile ulterioare nemaifiind luate în considerare. Data estimată pentru restituirea vehiculului este precizată în Comanda de reparație. Dacă sunt semnalate probleme/defecțiuni, altele decât cele semnalate inițial în Comanda de reparație, Quantum Auto Max îi propune clientului remedierea imediată a acestora. În cazul în care clientul nu își dă acordul pentru remedierea defecțiunilor suplimentare, acest lucru va fi precizat pe documentele de eliberarea a vehiculului din atelier, iar clientul va semna că a luat cunoștință și ridică vehiculul din service pe propria sa răspundere.

15. Pentru orice evenimente petrecute în incinta service-ului Quantum Auto Max, referitoare la autovehiculul predat de către client către Quantum Auto Max, evenimentele cuprinse între data de predare şi cea de primire a autovehicului de client, Quantum Auto Max va răspunde numai până la limita remedierii daunelor datorate acestor evenimete.

16. Accesul clienţilor în atelier este permis pentru perioade scurte, numai însoţiti de o persoană de la recepţie, cu aprobarea şefului de service, numai în cazuri justificate și NU pe toată durata lucrărilor, din considerente care țin de respectarea legislației și de protecția muncii în ceea ce priveste integritatea și riscurile la care aceștia pot fi expuși.

17. Indiferent dacă lucrarea a fost finalizată și factura finală emisă sau lucrarea a fost refuzată de client, în cazul nepreluării autovehiculului din atelierul de reparații sau curtea Quantum Auto Max în termen de 48h, clientul va achita o taxă de parcare de 11,9 Euro/zi TVA inclus, calculată în lei la cursul BNR din ziua facturării.

18. În cazul apariției unui litigiu de refuz de plată, în sensul celor prevăzute la art. 3, alin. 5 din OG82/2000 (cu modificările și completările ulterioare), se prezumă dreptul Quantum Auto Max de aplicare a retenției asupra vehiculului, conform art. 2495 C.Cv. (legea 287/2009 republicată, publicată în M. Of. nr. 505/2011), iar clientul renunță la acționarea în instanță privind lipsirea de folosință.

Puteți consulta CONDIȚIILE GENERALE DE EFECTUARE A OPERAȚIUNILOR DE SERVICE QUANTUM AUTO MAX publicate și în recepția atelierelor de reparații.

QUANTUM AUTO MAX nu este răspunzătoare pentru obiectele de valoare lăsate în autovehicul la predarea acestuia în atelierele de reparații.

Pentru orice numulțumire sau neclaritate în legătură cu serviciile noastre, vă rugăm să vă adresați personalului de conducere: 

Service Quantum Auto Max București: Telefon 021 240 58 10 sau e-mail: servicebucuresti@quantum-auto.ro

Service Quantum Auto Max Ploiești: Telefon 021 240 01 30 sau e-mail: serviceploiesti@quantum-auto.ro